Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Graţiată în schimbul mitei? Focşa…

Graţiată în schimbul mitei? Focşa a scăpat ilegal de puşcărie

Pedeapsă penală pentru cei care au decis graţierea Larisei Focşa. Asta cere Mihai Ţăruş, una dintre numeroasele victime ale acesteia. Veaceslav Ţurcan, avocatul lui Ţăruş, crede că mita a servit drept temei în eliberarea „celei mai prolifice escroace din R. Moldova”.

Graţierea Larisei Focşa a provocat cele mai multe semne de întrebare legate de lista de deţinuţi graţiaţi recent de Marian Lupu. În vârstă de 48 de ani, Focşa a ajuns la puşcărie pentru un cumul de infracţiuni, aceasta figurând în  cinci capete de acuzare. ZdG a relatat în mai multe rânduri despre activitatea ilicită a Larisei Focşa. Presa a numit-o „cea mai „prolifică” escroacă din R. Moldova”, speculându-se că ar fi avut relaţii de business cu hoţul în lege Grigori Karamalak. Focşa, cu antecedente penale, a fost condamnată la 13,6 ani închisoare pentru înşelăciune, după ce a deposedat de averi mai mulţi oameni de afaceri. Sursele ZdG susţin că „s-a încercat salvarea Larisei Focşa încă atunci când dosarul era la CSJ. Acolo nu au putut face nimic, dar le-a reuşit acum, prin intermediul graţierii”. Focşa are domiciuliul în Chişinău, dar numărul ei de telefon lipseşte de la Serviciul de Informaţii al Moldtelecom.

Pe 12 iulie, pe adresa Procuraturii Generale (PG), a lui Marian Lupu, Vlad Filat şi Mihai Ghimpu a fost trimisă o sesizare din partea lui Mihai Ţăruş, una dintre victimele Larisei Focşa. Acesta a cerut „pornirea urmăririi penale împotriva persoanelor cu funcţii de răspundere care vădit ilegal au contribuit la pregătirea Decretului Preşedintelui R. Moldova privind aprobarea unor graţieri individuale pe numele Larisei Focşa”.

Ţăruş şi avocatul său, Veaceslav Ţurcan, susţin că în decretul semnat de Lupu există mai multe date care nu corespund realităţii. „În decret se spune că Focşa a fost condamnată de CSJ în 2009. Nu este adevărat. Această hotărâre a fost anulată de către Plenumul CSJ în noiembrie 2010, care a decis trimiterea cazului la rejudecare. Deci, la data de 04 iulie, Focşa nu avea statut de condamnată, şi deci nu putea fi graţiată”, spun Ţăruş şi Ţurcan. ZdG confirmă faptul că o decizie de condamnare pe numele Larisei Focşa a fost dată de CSJ abia pe 5 iulie, adică peste o zi după ce Lupu semnase decretul de graţiere a „condamnatei Larisa Focşa”. Totodată, pe numele Larisei Focşa mai este un dosar penal care se examinează în această perioadă la Judecătoria Centru. Amintim că Larisa Focşa a fost anterior amnistiată de 2 ori.

Veaceslav Ţurcan afirmă că membrii comisiei care au pregătit materialul pentru graţiere au încălcat prevederile legale, care reglementează împuternicirile lor. „Eu nu pot spune că au luat mită, dar nu trebuie să fii proroc ca să-ţi dai seama de asta. Eu am clienţi care au comis infracţiuni mult mai uşoare. Dacă Focşa a fost graţiată, toţi clienţii mei de mult trebuiau să fie eliberaţi”, zice Ţurcan.

Procuratura Generală nu a comentat deocamdată cererea depusă de Ţăruş, pe motiv că aceasta nu a ajuns încă la procurori.

Ce spune preşedintele Comisiei pentru problemele graţierii persoanelor condamnate despre aceste detalii dar şi ce fac ceilalţi condamnaţi graţiaţi de Marian Lupu, vedeţi mâine în ZdG.